marți, 28 aprilie 2015

Fonduri europene 2015 pentru tineri agricultori

                  Tinerii care vor să-şi deschidă o plantaţie de căpşuni au la dispoziţie un capitol important în ceea ce priveşte fondurile europene în agricultură. Pentru o perioadă de cinci ani, fiecare tânăr care are un proiect în domeniul agriculturii poate primi până la 50.000 de euro.  

                  Banii se vor acorda în două tranşe. Prima, în valoare de 75%, se va da la începutul proiectului, iar cea de-a doua în maxim trei ani de la decizia de finanţare. Fermierul trebuie să aibă domiciliul stabil în localitatea în care se află exploataţia, trebuie să prezinte un plan de afaceri, să devină fermier activ şi să nu aibă un alt serviciu în acelaşi timp.   

                  Tânărul fermier trebuie să mai demonstreze, înaintea să primească a doua tranşă, că a îmbunătăţit performanţele exploataţiei agricole şi că valoarea producţiei vândute este în procentaj de minim 20% din valoarea primei tranşe.

Primii paşi pentru o afacere cu căpşuni

Fonduri europene 2015 în agricultură




                      Cei care se gândesc la o afacere cu fonduri europene în agricultură pot lua în calcul şi înfiinţarea unei plantaţii de căpşuni.

                      Potrivit agricultorilor, în această perioadă este potrivit să vă apucaţi de o afacere în domeniul agriculturii. În primul rând pentru că au început programele de fonduri europene 2015 şi în al doilea rând pentru că e şi timpul lucrărilor agricole.

                     Un proiect pe care îl puteţi face cu fonduri europene 2015 şi nu cu investiţii extraordinari de mari ar putea fi acela de înfiinţare a unei plantaţii de căpşuni. Iată primii paşi pe care trebuie să-i faceţi pentru la început şi pentru a obţine fonduri europene 2015 în agricultură. 

                    Am făcut un calcul pentru o plantaţie de căpşuni de un hectar. Prima investiţie se face în desfundarea terenului. Adâncimea trebuie să fie de aproximativ 40 de centimetri şi se pun în jur de 35 de tone de îngrăşământ. Bugetul pentru aceste operaţiuni ar fi de aproximativ 3.500 de lei.  

                    A doua etapă este în luna iunie. Atunci se plantează căpşunii. Pentru această operaţiune, în care sunt incluse şi costurile cu forţa de muncă, ar fi nevoie de un buget de aproximativ 15.000 de lei. Plantele urmează să dea prima recoltă după un an. Pe un hectar de plantaţie de căpşuni, agricultorii estimează că ar fi o recoltă între 15 şi 25 de tone, din care producţia de calitate ar fi de peste 70%. 





Infiinţarea unei culturi de căpşuni




              Cât costă înfiinţarea unei culturi de căpşuni. 

                     În primul rând trebuie bine ales terenul. Mai exact, zona trebuie să fie de şes, ca să nu fie solul rece, deoarece asta înseamnă o productivitate mai mică şi o recoltare mult mai târzie. Dacă este pe sol cultura, picurătorul şi folia costă 5.000 de lei la hectar, a declarat, pentru „Adevărul“, Vasile Ignat, un fermier care cultivă căpşuni în zona Halmeu, din judeţul Satu Mare. Aceasta este considerată „capitala căpşunilor“ din România. Picurătorul asigură irigarea prin picurare şi este necesar pentru o recoltă mai bună. 


Stolonii

                     Stolonul costă între 30 şi 50 de bani bucata, în funcţie de unde îl aduci. Cum la un metru liniar se pun 4-5 plante, la un hectar sunt necesare circa 4-5.000 de plante. Asta înseamnă 1.500 de lei.

Îngrăşăminte

                      Mai departe, cultura are nevoie de îngrăşăminte. Se foloseşte bălegar de vacă. La un hectar, sunt necesare trei camioane de bălegar, fiecare costând câte 1.000 de lei. În total, îngrăşământul costă alţi 3.000 de lei. Atenţie, acesta este obligatoriu pentru o producţie mai mare.



Tratamentele pentru o cultură de căpşuni



                      Orice cultură are nevoie de tratamente, dacă există multe ploi acide. Sunt necesare tratamente cu cupru, dar şi împotriva dăunătorilor. Acestea acontează cam 500 de lei pe hectar.

Întreţinere


                      Plantaţia are nevoie şi de îngrijire: trebuie plivită, prăşită. Aici ar fi necesari 5-6 oameni pe zi pentru un hectar. Iar aceştia costă 7 lei pe oră fără mâncare sau 5-6 lei dacă proprietarul le oferă şi mâncare. Prăşitul mai adună 500 de lei la costuri.    La acestea se mai adaugă şi baloţi de paie pentru cei care nu folosesc folie. Paiele se pun pentru a nu se murdări căpşunilor, care trebuie livrate curate magazinelor. La un hectar sunt necesari 500 de baloţi, fiecare costând 6 lei. În final, numai paiele costă alţi 3.000 de lei.

Recoltatul 

                      Ca să recoltezi un hectar de căpşuni într-o zi sunt necesari 15 oameni, care să lucreze 12 ore. La 6 lei pe oră, asta înseamnă în jur de 1.100 de lei. Unele soiuri, aduse din Italia, fac flori trei luni în continuu, astfel că trebuie un alt fel de recoltat. 


Mentenanţa

                       După recoltat, cultura nu se lasă de izbelişte. Trebuie cosite frunzele, iar toate tratamentele din primăvară trebuie repetate, pentru a nu fi atacate de dăunători. Aceste lucrări adaugă iarăşi 500 de lei pe hectar.   Astfel, costul ar fi în jur de 12.100 de lei în varianta cu folie, fără a pune la socoteală costul terenului în sine.  In primul an de la înfiinţarea culturii nu se obţine nimic. Iar o plantaţie nu trebuie menţinută apoi mai mult de trei ani, dacă vrei recolte bunicele. În privinţa banilor care pot fi scoşi,  la o producţie de 10 tone pe hectar şi un preţ mediu de 5 lei pe kilogram, se ajunge la 50.000 de lei. În cazuri fericite se pot produce şi 14 tone, astfel că veniturile ar urca şi mai mult.


Impozitul agricol



                        Impozitul agricol va avea un impact mare, deoarece o parte dintre venituri vor merge către state, ceea ce va scădea profitul.