marți, 28 aprilie 2015
Fonduri europene 2015 în agricultură
Cei care se gândesc la o afacere cu fonduri europene în agricultură pot lua în calcul şi înfiinţarea unei plantaţii de căpşuni.
Potrivit agricultorilor, în această perioadă este potrivit să vă apucaţi de o afacere în domeniul agriculturii. În primul rând pentru că au început programele de fonduri europene 2015 şi în al doilea rând pentru că e şi timpul lucrărilor agricole.
Un proiect pe care îl puteţi face cu fonduri europene 2015 şi nu cu investiţii extraordinari de mari ar putea fi acela de înfiinţare a unei plantaţii de căpşuni. Iată primii paşi pe care trebuie să-i faceţi pentru la început şi pentru a obţine fonduri europene 2015 în agricultură.
Am făcut un calcul pentru o plantaţie de căpşuni de un hectar. Prima investiţie se face în desfundarea terenului. Adâncimea trebuie să fie de aproximativ 40 de centimetri şi se pun în jur de 35 de tone de îngrăşământ. Bugetul pentru aceste operaţiuni ar fi de aproximativ 3.500 de lei.
A doua etapă este în luna iunie. Atunci se plantează căpşunii. Pentru această operaţiune, în care sunt incluse şi costurile cu forţa de muncă, ar fi nevoie de un buget de aproximativ 15.000 de lei. Plantele urmează să dea prima recoltă după un an. Pe un hectar de plantaţie de căpşuni, agricultorii estimează că ar fi o recoltă între 15 şi 25 de tone, din care producţia de calitate ar fi de peste 70%.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu